Biografie

Octavian Nemescu

Născut la Paşcani, a studiat compoziţia cu Mihail Jora la Universitatea de Muzică din Bucureşti, intre anii 1956-63, ulterior participând la cursurile internaţionale de specializare Ferienkurse de la Darmstadt. În 1978 obţine titlul de doctor în muzicologie, la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe Sigismund Toduţă.  Tema tezei sale de doctorata fost: “Capacităţile semantice ale muzicii”, iar teza a fost tipărită, în cartea  purtând  acelaşi titlu, de către Editura Muzicală -Bucureşti, în 1983.

Inspirație

De-a lungul anilor, începând cu perioada de studenţie, a avut o contribuţie decisivă la emanciparea mişcării de avangardă din componistica românească. Octavian Nemescu face parte din a 2-a generaţie (ultima) pe această direcţie (cea a anilor ‘70 din secolul trecut) care a lansat o nouă  avangardă,  având drept ideal nu negarea tradiţiei, precum precedentele, ci  recuperarea originilor, a PRIMORDIALITĂŢII existente la baza tuturor tradiţiilor muzicale în spritul unei recuperări înnoitoare şi în dorinţa atingerii unei noi universalităţi artistice. Această generaţie poate fi considerată şi prima care a avut o aspiraţie de factură postmodernă.

De numele său (şi al altor colegi din generaţia sa) este legată apariţia şi evoluţia  curentului spectral romanesc (“Iluminatii” pentru orchestra 1967), pe orientarea spectralismului isonic, curent impulsionat de Corneliu Cezar, începând cu anul  1965, dar, mai ales, a celui arhetipal  (“Concentric” 1969), bazat pe o estetică a esenţializării. Împreună cu Corneliu Dan Georgescu teoretizează şi practică ideile arhetipale, aplicate în muzică, având coleg de direcţie şi pe pictorul Marin Gherasim. Apoi, participă la evolutia tendinţei artistice ce are în vedere problematica operei deschise, a celei conceptualiste (exersând conceptualismul preocupat de schema formei). Practică muzica ambientală (cu tentă ecologistă, colaborând cu artista plastică Wanda Mihuleac), cea procesuală (sau transformaţională, împreună cu Lucian Meţianu), ritualistă (“Combinaţii în cercuri” 1965, “Regele va muri!?”, ”Sugestii”, ”Memorial” 1968) . Realizează proiecte având o factură ritualică, cu desfaşurări vaste, în spaţiu şi timp, în dorinţa de a scoate actul de interpretare muzicală din contextul spectacular al sălii de concert şi de a-l reamplasa în ambianţa, în anturajul energetic al Naturii, al Cosmosului (“Nonsimfonia V-a, a Sfârşiturilor”, Etapa a 2-a, ritualică, nonspectaculară şi colectivă, intitulată: “Le Lac des Larmes”1992,  sau “Presimfonia   VI-a, a Începuturilor”, Etapa a 2-a, nonspectaculară 2000, etc.) . Este interesat de problematica discursului muzical multidirecţionat, din punct de vedere temporal, sau, altfel spus, de polifonia de timpuri, cu alte cuvinte, de POLITEMPORALITATE (sinteza timpului linear, continuu şi discontinuu, cu cel circular, închis şi\sau deschis, de factură spiralică, şi cu atemporalitatea) (“Combinaţii în cercuri”1965, “Concentric” 1969, ”Metabizantinirikon” 1984, “OU”pentru ora 11 dimineaţa 2004, “A=1”pentru ora amiezii 2005,  “ErAImII or EAE ou EA” pentru ora 1 după amiaza,). Aşadar, este vorba de simbioza   e v o l u ţ i e i (în toate ipostazele sale) cu n o n e v o l u ţ i a.  In acest fel, se încearcă surprinderea unei situaţii paradoxale: mişcările timpului “înşurubate” în nemişcare sau, altfel spus, derulările Istoriei sub un “plafon” Anistoric (”Metabizantinirikon” 1984, ”Multisimfonia I-a” 2002, “Postsimfonia a II-a” 2007) ori, atingerea unei stări de nondevenire în urma evoluţiei devenirilor (“A   T”  2008). În unele dintre lucrările sale au loc procese de dilatare sau de condensare ale Timpului şi/sau Spaţiului sonor, rezultând un discurs fonic fluid, elastic, energetic şi nonrepetitiv (în permanentă schimbare, înnoire), cu o deplasare pe vaste teritorii fonice. Alteori, starea de dilatare şi cea de condensare coexistă polifonic într-o exprimare artistică complexă, luxuriantă, barocă.

Creație

Abordează, în câteva creaţii, aspecte legate de procesele memoriei (“Memorial” 1968 şi “Ulysse” 1972), cât şi de raportul Natură-Cultură (“Combinaţii în cercuri” 1965, “Natural-Cultural” 1973, etc.), sau Natură – Cultură – Transcultură (“CentriFuga”-“Sonatu(h)r” 1985-86). Anticipează, împreună cu Anatol Vieru, apariţia direcţiei procesualităţii morfogenetice în creaţia muzicală (“Regele va muri?!”, “Memorial” 1968), direcţie consacrată, ulterior, de către Aurel Stroe. Plasează actul de exprimare estetică, de tip recuperator, într-un plan METASTILISTIC, ca replică la tendinţele cu aspect polistilistic care abundă în perioada postmodernă (“Regele va muri?!”, “Memorial” 1968, “Concentric” 1969,  “Metabizantinirikon” 1984, etc.).

Este preocupat, mai ales, de recuperarea I n c i p i t u l u i (ca arhetip al INCEPUTULUI ) şi a F i n a l i s u l u i (ca arhetip al SFÂRŞITULUI de timp) ca reacţie la muzicile fără început şi sfârşit (“Alpha-Omega” 1988, “Finalis-septima” 1989,”Alpha-Omega-recidiva” 1989, “Nonsimfonia V- a, a Sfarsiturilor”  1992  si “Presimfonia VI-a, a Inceputurilor” 2000), a Centrului (“Sugestii” 1968, “Concentric” 1969), a Fundamentalei    (“Combinaţii în cercuri” 1965), de asemenea, a Acordului trisonic major (în poziţie supralărgită) simbol al Trinităţii (“Ulysse” 1973, “Crezi că vei putea singur?” 1976, “Trisson” 1987), a diferitelor ipostaze de A s c e n s i o ( punând în evidenţă energiile verticalei ascendente) si D e s c e n s i o (pe cele ale verticalei descendente), ca “scări” energetice arhetipale (energia Elevării, Scurgerii, Vărsării, Erupţiei) (“Nonsimfonia” V-a, a Sfârşiturilor 1992, “NegAntiDiaDua” pentru ora 2 dimineaţa 1995, etc.), a pulsului iambic     (pulsului vital, energetic) (“Sonatu(h)r” 1986,”NegAntiDiaDua”pentru ora 2 dimineaţa 1995,  “PhosisTriPercMetaMor”pentru ora 3 dimineaţa 1996, etc.), a zumzetului fundamental (şi în postura “Glasului de Tunet”)(“Combinatii în cercuri”1965,”SeptuOR”pentru ora 4 dimineaţa 1996, etc.), a nuanţelor f, mf, mp, p simbolizând Conştientul (sau Supraconştientul), Subconstientul şi Inconştientul (“Combinaţii în cercuri” 1965, “Concentric” 1969, “IN PAR” 1988).

Este vorba de arhetipul total aplicat asupra tuturor parametrilor. Plasează diferite tipuri de cadenţe şi intervale muzicale în ipostaze de arhetipuri (culturale). Utilizează moduri de sunete constituite din toate tipurile de acorduri trisonice, ale tradiţiei europene: majore, minore, micşorate, mărite întruchipând arhetipuri culturale cât şi psihice: bucuria, tristeţea, fragilitatea (instabilitatea) anguasa, axietatea şi, respectiv, conştiinţa dilatată.

Cultivă discursuri sonore în jurul unor cadenţe, incipituri, finalisuri şi intervale. Este autorul “Spectacolelor pentru o clipă” 1974, ce întruchipează problematica operei de artă în stare implozivă, condensată, de absorbţie (resorbţie), de “turtire” a timpului şi a spaţiului muzical, de “gaură neagră”. Rezultă practicarea unei estetici a fulguraţiei, sau, cu alte cuvinte, a sunetelor foarte scurte (scurtisime), aflate într-o stare hiperdensă (“Cvartetul pentru miezul nopţii” P.II, 1993, “SeptuOR” pentru ora 4 dimineaţa1997, “QuintaBeit”pentru ora 5 dimineaţa 1998).

Recuperarea sensului

După o etapă metamuzicală (“Semantica pentru n melomani” 1971-74), unde îşi pune problema recuperării sensului, semnificație în creaţia muzicală, a urmat (după 1974) perioada muzicii imaginare, o practicare sonoră individuală, intimă, lăuntrică, în contextul unei modalităţi de ritual individual, în care senzaţii vizuale, gustative, olfactive şi tactile sunt convertite în sunete imaginate, lăuntrice ce pot deveni “arme” în lupta subiectului practicant cu el însuşi, demers ce capătă o tentă TRANSCULTURALĂ. Propune, în acest fel, şi o nouă ipostază de sincretism (“Cromoson” 1974, “Crezi că vei putea singur?” 1976, ”Metabizantinirikon”, etapa ritualică 1984, etc.).

Este, în acelaşi timp, atras de problematica formelor arhetipale: formele circulare de factură spiralică (de melc, ou, scoică) (“Metabizantinirikon” 1984, etc.).

Acordă, în muzica sa, noi semnificaţii p a u z e i, ca, de pildă, locul vid  rămas în urma dislocării prin condensare a timpului sonor (“Spectacol pentru o clipă” 1974) sau ca urmare a timpului suspendat, neterminat, întrerupt, nefinalizat, împiedicat (drept consecinţă a impactului cu o energie acustică “adversă”, opusă, potrivnică sau a unui accident fonic), abandonat, anulat, oprit, părăsit (“NegAntiDiaDua”, pentru ora 2 dimineaţa 1995), sau ca moment de tăcere pentru invocaţie, reculegere, reflexie, meditaţie, uimire în urma derulării unui timp sonor anterior (“Quindecimortuorum”, pentru ora 1 dimineaţa 1994, “QuintaBeit”, pentru ora 5 dimineaţa 1998, “BeitSonorum”, pentru ora 6 dimineaţa 1999 etc.).

Este preocupat de recuperarea, în creaţia sa artistică, a dimensiunii teleologice în discursul muzical (dimensiune “extirpată “de foarte mulţi dintre  compozitorii secolului XX, ce au cultivat o muzică fără direcţie de evoluţie, de transformare şi finalitate, în care sfârşitul parcursului sonor avea aspectul unei întreruperi a timpului), astfel încat finalurile lucrărilor sale implică, de cele mai multe ori, o Eliberare, Iluminare, Ieşire, Revelaţie, Evadare din starea anterioară, prin apariţia unor noi  instrumente muzicale şi, în general, printr-o înnoire de ordin timbral sau/şi dinamic. De asemenea, se produce o trecere (în multe din opusurile sale) de la cântare spre o anumita practicare (colectivă si apoi individuală) a muzicii ce este oferită celui care doreşte să intre în contact cu ea (interpretului sau ascultatorului), avand ca finalitate îmbunătăţirea sa morală.

Repune în discuţie, într-un ciclu de lucrări simfonice, conceptul de simfonie (readus la accepţiunea sa originară, bizantină), ce apare în posturile de multi, post, non, pre, trans, meta simfonie.

De asemenea, promovează, în ultima vreme, o muzică cu caracter iniţiatic, ce se desfăşuară într-un cadru nespectacular, ritualic (adresându-se numai unor anumite persoane pregătite, apte, din punct de vedere spiritual, să primească anumite mesaje) ca mijloc de revigorare a vechilor mistere şi ca modalitate de TREZIRE din somnul biologic, mental şi spiritual.

Creează opusuri pentru un anumit timp şi spaţiu (“Gradeatia” – muzică pentru ambianţa unei mânăstiri 1982, “Natural-Cultural” – muzică la răsăritul soarelui, pe vârful unui munte 1973-83, “Sonatu(h)r”- muzică pentru ambianţa unei livezi, în perioada de înflorire a pomilor, la asfinţitul soarelui 1986, “Trisson” – muzică nocturnă pentru ambianţa unui templu 1987, “Finalpha” – muzică pentru apusul soarelui, cu cer înnourat, înainte de furtună, 1990). Este si cazul lucrărilor dedicate celor 24 de ore ale zilei şi nopţii. Se are în vedere, în situaţia acestora , C ă l ă t o r i a   i n i ţ i a t i c ă, pe calea sunetelor, în Lumea de Dincolo, fiind vorba de 12 ore ale ieşirii, ale extragerii EU-lui din cele 4 trupuri ale sale: fizic, eteric, astral, mental şi de întoarcerea Lui Acasă, în deplasarea de la miezul noptii (starea trupească) spre cel al zilei (starea de eliberare deplină), urmată, eventual, de alte 12 ore ale Exilului, ale  recăderii Sale în planul terestru, pe traseul invers. Apoi, este ciclul muzicilor dedicate minutelor unei ore Fatale şi ar fi urmat al secundelor unui moment Privilegiat (ciclu ce nu a mai fost finalizat!). Aceste lucrări ar trebui, la modul ideal, să fie cântate în construcţii având formă de Piramidă, cu mai multe etaje. Se pune astfel, în discuţie, muzica de ALTITUDINE (muzica etajului II diferită de cea a etajului I şi a parterului, etc.), aceste etaje sugerând nivelurile Lumii Nevăzute.

Desfăşurarea fonică a creaţiilor sale artistice, evidenţiază un anumit tip de muzică, în viziunea World music, în care spiritul asiatic şi cel, în general, extraeuropean este în sinteză, în simbioză cu cel european, arhaicul, tradiţiile sunt absorbite în modernitate şi naturalitatea asimilată în culturalitate. Se aspiră, astfel, în discursurile şi practicile lui muzicale, spre o “îmbrăţişare”, prin mijlocirea sunetelor, a tuturor spaţiilor şi timpurilor culturale, cât şi a componentelor cunoscute ale întregului Cosmos, pe un fundament al esenţelor acustice (de ordin metaistoric şi metageografic) în direcţia recuperării unei viziuni estetice de factură UNIVERSALĂ, în opoziţie cu cele de sorginte naţională (naţionalo folclorică) cât şi internaţională (internaţionalo serială). Este evitată astfel, abordarea, în contextul acestei tendinţe, a manierei “turistice”,  ilustrative.

A compus piese simfonice, corale, camerale, electroacustice, muzică ambientală, metamuzici, muzică imaginară, ritualuri colective şi individuale ce implică, pe lângă auz, şi celelalte simţuri: vizualul, olfactivul, gustativul şi tactilul. Timpul de desfăşurare al acestor ritualuri este de ordinul secundelor, minutelor, orelor, zilelor, săptămânilor, lunilor, deceniilor şi secolelor.

Muzica lui s-a cântat în multe dintre centrele culturale importante ale Europei, Asiei şi S.U.A. Parte din lucrările sale sunt înregistrate, în ultima vreme, pe 17 CD-uri de autor şi multe antologii cu creaţii muzicale contemporane, editate de către diferite case de discuri din Romania si Europa.